Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Mihai Viteazul” al judeţului Covasna va organiza Competiţia naţională de descarcerare şi de acordare a primului ajutor calificat – faza a II-a zonă, destinată echipajelor SMURD din cadrul structurilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă.

Această competiţie se va desfăşura în zilele de joi, între orele 09.00-18.30 şi vineri, începând cu ora 09:00, în parcarea supermarketului Kaufland din Sfântu Gheorghe.

„Competiţia este structurată pe două probe, fiecare probă având două etape: Proba nr.1 – Descarcerarea din vehicule; Proba nr. 2 – Acordarea primului ajutor calificat. Având în vedere faptul că probele menţionate reprezintă misiuni ale inspectoratului din activitatea de zi cu zi, vă adresăm invitaţia de a participa la desfăşurarea competiţiei şi de a urmări modul în care acţionează serviciile profesioniste în situaţii de urgenţă complexe, bazate pe scenarii elaborate, similare cazurilor reale”, transmit reprezentanții ISU Covasna.

La acest concurs, conform repartiţiei inspectoratelor pe zone prin regulamentul de desfăşurare al competiţiei, vor participa loturile reprezentative ale ISU Braşov, ISU Sibiu, ISU Mureş, ISU Harghita şi ISU Covasna – judeţul organizator al ediţiei din acest an.