Consiliul Local al comunei Bodoc, Consiliul Județean (CJ) Covasna și Federația Ecvestră Română organizează, în cadrul Zilelor ecvestre covăsnene, pe terenul de atelaje din Olteni, cea de-a doua ediție a Campionatului internațional de atelaje cu doi cai.

Potrivit organizatorilor, în competiție s-au înscris până acum 14 echipe de atelaje din România, iar înscrierile continuă până la finalul acestei săptămâni.

„Putem spune cu siguranță că, în ultimul weekend al lunii iunie, atenția societății hipice din România se va concentra asupra județului Covasna, deoarece la acest concurs au fost înscrise atelaje din întreaga țară. Competiția de la comuna Bodoc a fost inclusă încă de anul trecut în calendarul competițiilor internaționale, de către Federația Ecvestră Internațională. Această competiție înseamnă un concurs de 3 stele și calificare la Campionatul Mondial, ce va avea loc pe 11 septembrie, în Germania. Acest lucru în sine reprezintă o mare recunoaștere. Mai așteptăm înscrierea atelajelor pe parcursul acestei săptămâni”, a subliniat primarul comunei Bodoc, Fodor István.

Edilul consideră regretabil faptul că data obișnuită a începerii Galopiadei Secuiești a fost mutată mai devreme, și astfel, aceasta va avea loc în același timp cu evenimentul ecvestru de la Olteni, împărțind publicul care dorește să participe la cele două evenimente.

Președintele CJ Covasna, Tamás Sándor, a precizat că scopul acestei competiții este să transforme județul Covasna în centrul evenimentelor ecvestre din Transilvania.

„Depunem eforturi pentru stimularea turismului, pentru revitalizarea vieții hipice pe teritoriul domeniului Mikó, cu relevanță istorică, și pe terenul de atelaje, unic la nivel mondial. Privind în perspectivă, considerăm importantă sprijinirea acestei ramuri, deoarece sportul și cultura ecvestră trăiește o adevărată perioadă de înflorire în Ținutul Secuiesc. Concursurile naționale și internaționale de atelaje organizate în ultimii ani arată că regiunea a fost remarcată de mulți atât în interiorul cât și în exteriorul frontierelor”, a precizat președintele CJ Covasna.

Ediția a doua a Campionatului internațional de atelaje cu doi cai demarează vineri, la ora 12:00, cu o prezentare de dresaj, iar sâmbătă, de la ora 11:30 va avea loc recunoașterea traseului de maraton, după care, de la ora 12:00 se va desfășura proba de maraton, fiind urmată de o prezentare cu cai de povară, de la ora 15:00.

Totodată, sâmbătă, începând cu ora 16:00, la Castelul Mikó din Olteni va avea loc lansarea cărții despre istoria castelului, iar publicul se va putea bucura de programul prezentat de Grupul de dans popular Zöld fenyő, Fanfara de la Arcuș, și de concertul fanfarei Fúvó Shock Orchestra și Delhusa Gjon.

În ultima zi a evenimentului, duminică, începând cu ora 12:00, echipele de atelaje se vor întrece în proba de obstacole, iar după anunțarea rezultatelor, de la ora 16:00, cei interesați vor putea urmări spectacolul Fanfarei din Valea Crișului-Calnic. Programul va continua cu o demonstrație prezentată de Asociația de Cascadorie Ecvestră din Transilvania, Fanfara Nagykürt 95, formația Vezivius, concertul susținut de Zoltán Erika, și un spectaculos foc de artificii în încheiere.

Sâmbătă și duminică, între orele 10 și 17, cei mici sunt așteptați să participe la activități meșteșugărești, iar adulții vor putea viziona expozițiile foto cu costumele de călărie pentru femei și despre Herghelia Bánffy.