Cinci persoane de diferite profesii din Sfântu Gheorghe vor primi luna aceasta titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti”, conferit de Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru activitatea publică şi profesională desfăşurată de-a lungul vieţii.

Laureaţii din acest an sunt profesoara de Limba şi literatura română Maria Solomon, fost inspector şcolar general adjunct, Ioan Buciu, comandor (rtg), cadru didactic universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, profesoara Mioara Dobrilă, învăţătoarea Sofia Marinescu şi Constantin Tănase, maistru militar principal (rtg.), membru fondator al Muzeului de Comunicaţii de la Liceul „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe.

Diplomele vor fi înmânate în cadrul unei ceremonii ce va avea loc în data de 29 aprilie, la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, după oficierea sfintei Liturghii de către PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.