În primele 10 zile ale lunii aprilie poliţiştii covăsneni au desfășurat 72 de acțiuni și controale pe raza județului și au intervenit la 256 de evenimente, peste 100 dintre acestea fiind sesizări venite prin 112.

Polițiștii au constatat 920 de fapte contravenționale în această perioadă, fapte pentru care au aplicat sancțiuni în valoare de peste 343.000 de lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 1.365 de lei, despre care exista bănuiala că provin ori au legătură cu săvârșirea unor fapte contrare legii.

Pentru abateri în trafic polițiștii rutieri au reținut 44 de premise de conducere și 26 certificate de înmatriculare.

Tot în urma acțiunilor desfășurate, oamenii legii au surprins 20 de persoane în flagrant delict în timpul săvârșirii unor infracțiuni și s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea a 23 de fapte penale.

Polițiștii covăsneni vor continua să acționeze pentru menținerea siguranței publice pe raza județului. Ei le recomandă cetățenilor să semnaleze în cel mai scurt timp poliția, dacă sunt victime ori martori la săvârșirea unor fapte contrare legii.