Ancheta demarată de conducerea Palatului Copiilor și de cea a Liceului Reformat din Sfântu Gheorghe a scos la iveală faptul că elevii care au aruncat săptămâna trecută cornuri și cutii cu lapte peste gardul celor două instituții din strada Korosi Csoma Sandor aparțineau cercului de karting.

Directorul Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe, Kerekes Jenő a precizat că este vorba despre elevi de clasele a V-a și a VI-a, provenind de la mai multe școli din municipiu, care participă în fiecare vineri la activități în cadrul instituției.

„Era vorba despre copii de la noi de la cerc, copii mici, atât români cât și maghiari, de la Colegiul Național Mihai Viteazul, Școala Gimnazială Nicolae Colan, Școala Gimnazială Gödri Ferenc și Liceul Teoretic Mikes Kelemen. Este regretabil ce s-a întâmplat, în fiecare vineri vin acești copii la cerc, așa că vom sta de vorbă cu ei (…) Sunt copii și mai fac prostii, și noi am făcut pe vremea noastră, dar faptul că au aruncat mâncarea m-a deranjat foarte tare”, a declarat Kerekes Jenő.

Filmuleț despre risipa alimentară – „sancțiunea” care le va fi aplicată celor mici

El a mai precizat că cel mai probabil copiii au găsit cornurile și laptele în incinta Școlii Reformate, și că deși este „un incident regretabil” cei mici nu vor fi sancționați, ci li se va prezenta un filmuleț despre importanța mâncării și risipa alimentelor.

„Singurul lucru pe care îl putem face pentru acești copii este să stăm de vorbă cu ei, să îi mustrăm verbal. Nu sunt împotriva sancțiunilor, dar nici nu pot să zic acum că acești copii trebuie pedepsiți. Nici nu pot merge la diriginte pentru că s-a întâmplat cât timp au fost la noi, singurii vinovații suntem noi. M-am gândit să le punem un filmuleț, un fel de desen animat în care le prezentăm importanța mâncării, un filmuleț de 10 minute, și cred că așa vom începe lecțiile vineri, ca să conștientizeze la ora de karting de ce nu trebuie să arunce mâncarea. Eu cred că acești copii nu vor mai arunca mâncarea de acum înainte”, ne-a precizat Kerekes Jenő.

Potrivit acestuia, acesta este primul incident de acest gen în rândul elevilor care frecventează cercurile Palatului Copiilor din Sfântu Gheorghe.