În urmă cu aproape două săptămâni, nemaiștiind la cine să apeleze, primarul comunei Micfalău Ferenc Demeter lansa un apel disperat pe Facebook, prin care spera să găsească specialiști pentru cei aproximativ 2.800 de locuitori ai comunelor Micfalău și Malnaș, promițându-le celor interesați tot felul de facilități, doar-doar vor accepta să lucreze în zonă.  

Postarea s-a viralizat rapid, fiind distribuită în doar câteva zile peste 5.300 de ori, iar edilul spune că de atunci, 5 medici de familie din afara județului s-au arătat interesați de postul rămas vacant.

„Chiar am fost disperat în momentul când am scris anunţul, deşi nu este în fişa postului unui primar să caute medici de familie, dar am văzut suferinţa oamenilor şi de aceea am cerut ajutor. Ultimul medic de familie, dr. Kicsi – Mátyus János a ieşit la pensie acum 5 ani, dar din cauza crizei medicilor de familie a mai rămas în comună. Birocraţia la medici este atât de mare încât parcă ar fi secretare, iar el nu a mai rezistat fizic, era epuizat. Consulta pacienţi până la ora 12, după care 4 ore completa hârtii, ceea ce nu mi se pare normal. De când am pus anunţul am fost sunat de foarte mulţi medici de familie. Un doctor din Bucureşti a fost deja în vizită în comună, mai sunt în discuţii cu două doamne doctor din alte judeţe, şi două persoane din străinătate. Le-am trimis poze, detalii, dar momentan nu este nimic concret. Sunt foarte multe întrebări şi mi-am dat seama ulterior că toate sunt reale. Se întreabă în ce stare este dispensarul, dacă oamenii vor reveni la medicul din comună. Trebuie menţionat că un medic de familie primeşte timp de 6 luni o bursă de la stat, până când îşi reface clientela, până când pacienţii se reîntorc, deci are asigurat un venit”, ne-a explicat primarul Ferenc Demeter.

Potrivit acestuia, lipsa medicilor de familie din comune nu face altceva decât să afecteze bugetul statului, prin faptul că locuitorii ajung să apeleze la ambulanță pentru orice afecțiune, însă până să poată fi făcută o angajare mai este cale lungă.

„Nici nu am crezut că putem angaja imediat, pentru că angajarea se face printr-un contract cu CAS, deci e o cale mai lungă. În această săptămână mi-am dat seama că sistemul e făcut ca tinerii să nu fie atraşi. În 2017 nu a făcut nimeni rezidenţiat în România, în medicina familiei, şi gândiţi-vă ce costuri înseamnă această problemă pentru statul român. Acum, în comunele unde nu este medic de familie oamenii apelează la urgenţă, nu au ce să facă. Vine ambulanța, îi internează, iar după două zile sunt trimiși acasă, dar asta cât costă comparativ cu un medic de familie? O doamnă doctor mi-a spus că primeşte 12 lei pentru o consultaţie, iar aici, la Sfântu Gheorghe frizerul mă tunde pentru 20 de lei. Nu este normal”, a mai precizat edilul.

Aproape 30 de medici de familie din județ vor ajunge la vârsta de pensionare în perioada următoare.