Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna a lansat înscrierile pentru o nouă serie a  cursului de formare a responsabililor cu gestionarea deşeurilor.

Termenul de înscriere este 12 februarie, iar reprezentanții CCI Covasna transmit că locurile sunt limitate. Cursul se va desfășura miercuri, 13 februarie, în intervalul orar 14:00 – 20:00, la sediul CCI Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe, strada Oltului nr. 17.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, articolul 22, alineatul 3, persoanele juridice care dețin autorizație/autorizație integrată de mediu au obligația să desemneze o persoană, din rândul angajaților proprii, care să urmărească și să asigure îndeplinirea obligațiilor prevăzute de prezenta lege, sau să delege această obligație unei terțe persoane”, transmit organizatorii.

Potrivit acestora, participanţii vor afla, printre altele, care sunt obligaţiile operatorilor economici, prevederile legislative privind regimul deşeurilor, organizarea actelor normative în domeniu, modul de gestionare a anumitor categorii de deşeuri, reglementate prin acte normative speciale (uleiuri uzate, baterii şi acumulatori uzaţi, deşeuri de echipamente electrice şi electronice), soluţii practice pentru conformarea operatorilor economici cu cerinţele legislaţiei de mediu în domeniul deşeurilor; evitarea sancţiunilor sau cuantumul amenzilor, iar cursanţii vor putea propune pentru analiză situaţii din cadrul locului lor de muncă.

Persoanele care doresc să participe la acest curs se pot înscrie la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, sau prin e-mail la adresa [email protected]

Taxa de participare este 200 Lei + TVA.

Informații suplimentare pot fi aflate accesând site-ul www.ccicov.com.