Consiliul Local Sfântu Gheorghe a decis în şedinţa ordinară a lunii noiembrie ca nivelul taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2019 să nu sufere modificări faţă de acest an. Este nevoie însă de o indexare a acestora cu rata inflaţiei, adică 1,3%.

La fel ca în acest an, locuitorii din Sfântu Gheorghe vor plăti impozite diferenţiate în funcţie de facilităţile şi infrastructura de care dispun străzile pe care locuiesc, acestea fiind incluse în patru zone fiscale, de la A la D. Criteriile luate în calcul la stabilirea zonelor de impozitare sunt distanţa faţă de centru şi faţă de zona industrială, reţele edilitare, canalizare menajeră şi pluvială, iluminat public, starea străzilor şi a trotuarelor, siguranţă publică etc.

Având în vedere că multe zone din oraş au parte de lucrări de modernizare, străzile în care s-au efectuat lucrări în ultima perioadă vor intra într-o categorie superioară, iar cele în care urmează să se lucreze anul viitor şi care ar putea provoca o situaţie neplăcută celor care locuiesc în zonă vor fi încadrate într-o categorie de impozitare inferioară.

Măsura diferenţierii impozitului pe baza acestor criterii a fost luată anul trecut, pe considerentul că municipiul Sfântu Gheorghe a beneficiat în ultimii 5-6 ani de investiţii masive în infrastructură, prin urmare nu mai există diferenţe semnificative între zonele din oraş în ce priveşte starea drumurilor, iluminatul sau alimentarea cu apă şi canalizare, în schimb există anumite diferenţe de la o stradă la alta în ce priveşte calitatea infrastructurii.

Tot în această şedinţă de Consiliu Local a fost aprobată supraimpozitarea cu 500% a imobilelor degradate, dar şi reducerea cu 75% a impozitului pentru autoturismele hibrid.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here