În perioada 4-8 decembrie, Teatrul Independent „Osonó” din Sfântu Gheorghe va susţine cinci reprezentaţii cu spectacolul „Chipul din oglinda apei”, în regia lui Fazakas Misi, în câteva localităţi din Croaţia şi Serbia.

După patru ani de absență în Serbia, și alți zece în Croația, trupa „Osonó” se reîntoarce în fața publicului acestor două țări. „Chipul din oglinda apei” este un spectacol prin care actorii au experimentat formula teatrului documentar, mergând pe urmele problemelor copiilor singuratici, ale părinţilor neajutoraţi şi ale tinerilor vulnerabili.

„Pornind pe urmele acestor probleme, membrii Trupei au trecut prin filtrul unor lungi dezbateri toate realităţile descoperite, rezultând în final un scenariu comun pe care s-a construit spectacolul, care a avut premiera în data de 21 mai 2011 și de atunci s-a tot jucat pe 3 continente, respectiv în 25 de țări și 175 de orașe. Producția „Osonó” a reprezentat România și Europa de Est la 12 festivaluri internaționale şi a obținut mai multe premii”, transmite regizorul Fazakas Misi.

Turneului este cofinanțat de Fundația Bethlen Gábor din Ungaria şi are drept scop deschiderea unor spaţii de întâlnire şi dialog în localitățile în care teatrul şi cultura teatrală nu prea ajung.

Osonó este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane. Teatrul produce spectacole, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar toate reprezentaţiile sale sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun.  Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite ca spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.

Programul turneului:

4 decembrie, ora 19:00: Opština Kanjiža, Institutul Cultural și Educațional Cnesa

5 decembrie, ora 19:30: Subotica, Centrul Cultural Maghiar Népkör

6 decembrie, ora 12:15: Osijek, Centrul Cultural și Educațional Maghiar

7 decembrie, ora 19:30: Senta, Centrul Cultural și Educațional Thurzó Lajos

8 decembrie, ora 18: Bačka Topola, Casa de Cultură

Distribuția: Mucha Oszkár, Mihácsi Veronika, Fazakas Hunor, László Fruzsia, Kozma Zsófi, Macsuka Patrik. Tehnician: Pászka Gáspár Csongor. Regia: Fazakas Misi.

Foto: Fazakas Misi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here