Patru sportivi legitimaţi la ACS Ciprian Sfântu Gheorghe au participat, în perioada 22 – 25 noiembrie, la Campionatele Naționale de Înot în bazin scurt, care s-au desfăşurat la Miercurea Ciuc, în județul Harghita.

300 de sportivi de la 54 de cluburi din ţară au participat la campionatul organizat de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern, la categoriile juniori, tineret şi seniori, competiţie în cadrul căreia Artene Maria Raluca a obţinut obținut medalia de argint în proba 50m spate, reuşind să doboare un nou record personal.

„Sunt bucuros şi mândru de rezultatele obținute, este o nouă victorie obţinută de Artene Maria Raluca prin obținerea unui nou titlu de vicecampioană națională, şi totodată, o mare reuşită pentru Asociația Club Sportiv Ciprian Sfântu Gheorghe. Recordurile personale, dar şi timpii obţinuţi, arată un progres real care ne dă speranţe pentru viitor. Reprezentăm cu mândrie orașul nostru şi la această ramură sportivă olimpică – înot, reuşind să ajungem la rezultatele propuse şi promise încă de la început. Pe acestă cale, mulțumin societății RGT pentru susținerea sportivei Artene Maria Raluca prin programul Bursa „Dr. Bock Industries” 2018/2019 și pentru sprijinul acordat de către Primăria municipiului Sfântu Gheorghe în vederea participării la această competiție”, a declarat antrenorul Grosu Ciprian.

Rezultatele tehnice ale sportivilor juniori care au reprezentat ACS Ciprian Sfântu Gheorghe:

Artene Maria Raluca (15 ani) a obținut medalia de argint în proba 50m spate cu timpul 30”87 (record personal) în finală, timpul de 31″63 în serii, locul 8 în proba 200m spate 2’29″47 în finală, în serii 2’29″05, locul 10 în proba 100m spate cu timpul 1’08″78 în serii;

Barabás András (15 ani) a obținut locul 12 în proba 50m bras cu timpul 32″43 (record personal), locul 16 în proba 100m mixt cu timpul 1’03″54 (record personal), 50m fluture cu timpul 28″01, locul 21 în proba 50m liber cu timpul 25″42 (record personal) și locul 26 în proba 100m liber cu timpul 57″03;

Gyenge Attila (15 ani)s-a clasat pe locul 27 în proba 50m spate cu timpul 32″42 și pe locul 37 în proba 50m liber cu timpul 26″79 (record personal);

Tuzson Gellert s-a clasat pe locul 27 în proba 50m liber cu timpul 25″98 (record personal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here