Deşi au organizat de două ori licitaţie în acest sens, autorităţile judeţene nu găsesc un proiectant pentru reabilitarea Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.

Contractul de reabilitare din fonduri europene a Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe a fost semnat în urmă cu aproape un an şi jumătate, însă lucrările nu au început încă. Asta deoarece autorităţile locale nu au găsit încă un specialist care să întocmească proiectul de execuţie.

„Sunt probleme pentru că am încheiat un contract de finanţare cu Uniunea Europeană în valoare de 5,2 milioane de euro. Conform graficului, până acum deja de două ori am publicat posibilitatea, am cerut oferte de la proiectanţi ca să facă proiectul de execuţie şi nu s-a prezentat nimeni. Este o problemă, în general, în ceea ce înseamnă numărul proiectanţilor pentru clădiri de categoria A, monument istoric, iar acum am cerut de la ADR Centru Alba Iulia posibilitatea să putem să licităm proiectarea şi execuţia împreună, să vedem cine ar putea să vină. Suntem în întârziere, de un an şi jumătate am încheiat acest contract de finanţare”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor.

Proiectul de reabilitare are o durată de o perioadă de 5 ani şi vizează, printre altele, îmbunătăţirea infrastructurii clădirilor ansamblului muzeal, mărirea spaţiului expoziţional, inclusiv prin crearea unor depozite vizitabile şi introducerea în circuit a turnului corpului principal, crearea unui spaţiu destinat pedagogiei muzeale şi a unui magazin de suveniruri, precum şi reamenajare şi modernizarea parcului în vederea organizării de evenimente publice.

Foto: locuridinromania.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here