La data de 24.08.2019, în jurul orelor 07:00, lucrători din cadrul Serviciului Rutier, acționând  pe DN13E pe linia combaterii transportului ilegal de persoane, au oprit pentru control un autovehiculul condus din direcția Sfântu Gheorghe către Covasna.

La volanul autoturismului în cauză a fost identificată o persoană în vârstă de de 63 ani, iar cu ocazia controlului efectuat asupra autovehiculului, prevăzut cu un număr de 3 locuri pe scaune, polițiștii au identificat un număr de 26 de pasageri (doi pe bancheta din față, iar restul în partea din spate a autovehiculului, în compartimentul destinat transportului de mărfuri).

”Întrucât conducătorul auto nu a fost în măsură să prezinte organelor de control documente de autorizare pentru efectuarea transportului public de persoane, acesta a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 38/2003, fiind dispusă și suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pe o perioadă de 6 luni. Totodată, acesta a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 pentru nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor în vehicule, autovehiculul în cazuă fiind destinat transportului de mărfuri”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.

 

Articolul precedentSe pun în vânzare bilete pentru Sepsi OSK – Dinamo București
Articolul următor„Cea mai frumoasă zi” – plimbare cu motocicleta pentru persoanele cu dizabilităţi din Sfântu Gheorghe