Se înmulțesc cazurile de tâlhărie! O familie din satul Sântionlunca, comuna Ozun, a fost atacată sâmbătă seara, în propria casă. Indivizi cu fețele acoperite au intrat în gospodărie, ar fi ucis câinii, după care i-au bătut pe cei doi soți și s-au făcut nevăzuți cu banii găsiți.

Atacul a avut loc în jurul orei 20:00. Poliția îi caută pe făptași.

„Tot ce pot să vă spun este că da, este adevărat, dar nu știu niciun amănunt. Este anchetă”, a precizat primarul comunei Ozun, Raduly István.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe ne-a precizat că în cauză polițiștii au deschis dosar penal pentru tâlhărie calificată.

„La data de 21.03.2020 în jurul orelor 20:00 polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că persoane mascate au pătruns fără drept în incinta unui imobil din localitatea Sântionluca, iar prin folosirea forței au sustras o sumă de bani din locuință. În urma acțiunii autorilor un bărbat și o femeie au suferit vătămări corporale și au fost transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri nefiind necesară internarea acestora. Polițiștii au deschis un dosar penal și în continuare efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna.

Atacul vine la nici două zile după ce alți doi bărbați au dat o spargere la o bancă din localitatea Ozun.

Vineri dimineață, în jurul orei 04:15, locuitorii au fost treziți de o explozie produsă la bancomatul CEC Bank.

Potrivit IPJ Brașov, făptașii au fost prinși, fiind vorba despre doi bărbați de 25, respectiv 38 de ani. Cei doi ar fi avut un complice, pe care oamenii legii l-au prins la scurt timp într-o benzinărie din Brașov. Cei trei sunt bănuiți că ar fi distrus și alte bancomate în Poiana Brașov și Sinaia.

Articolul precedentPrimul deces din cauza coronavirusului, în România. A murit pacientul de la Filiași
Articolul următorEchipamente noi pentru dezinfecție la CMID Leț și societățile care colectează deșeuri în Covasna