Preţul biletelor rămâne la nivelul de anul trecut, iar programul va fi zilnic de la 9 la 20.

Primăria Sfântu Gheorghe şi Sepsi ReKreativ anunţă începerea unui nou sezon la Ştrandul Municipal, care se va deschide sâmbătă, 11 iunie, la ora 9:00.

Având în vedere ridicarea totală a restricţiilor din pandemie, ştrandul va funcţiona la capacitate maximă şi cu program zilnic între orele 9:00-20:00.

Preţurile biletelor rămân la nivelul de anul trecut, adică 24 de lei pentru adulţi pe baza Sepsi Card (48 de lei pentru persoanele din alte localităţi). De asemenea, preţul cu reducere pentru minori, persoane peste 60 de ani sau cu dizabilităţi din Sfântu Gheorghe va fi de 10 lei pe baza Sepsi Card, respectiv 20 de lei pentru persoanele din alte localităţi.

Pot fi achiziţionate şi abonamente de sezon, valabile 90 de zile, care costă 151 de lei pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe (302 lei preţ întreg), sau 101 lei pentru minori, persoane peste 60 de ani sau cu dizabilităţi din Sfântu Gheorghe (202 lei preţ întreg), acestea putând fi folosite inclusiv la piscină sau Şugaş spa.

În plus, după ora 16:00 doritorii vor putea achiziţiona bilete la preţ redus, 15 lei pentru localnici, respectiv 30 de lei pentru persoanele din alte localităţi.

În continuare, beneficiarii cardurilor pentru familii numeroase vor avea o reducere de 75% din tariful standard al localnicilor.

Ştrandul pune la dispoziţia vizitatorilor 5 bazine cu apă încălzită, de diferite dimensiuni, inclusiv un bazin olimpic, iar la terasă puteți alege dintr-o gamă largă de mâncăruri și băuturi răcoritoare.

(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)

Articolul precedentReghe, pe drumuri – ca și demis de la Craiova – Motivele pentru care Rotaru ar fi semnat deja cu alt antrenor
Articolul următorAnamaria Prodan va începe un turneu național: “A venit momentul să pot să-mi ajut semenii”