Magistrații Tribunalului Covasna au decis să suspende activitatea până când Curtea Constituțională va lua o decizie cu privire la pensiile speciale.

Într-un comunicat postat pe site-ul instituției se precizează că până în data de 18 martie, inclusiv, activitatea de judecată va fi suspendată zilnic între orele 12:00 – 12:30, iar judecătorii nu vor participa la constituirea Birourilor Electorale Judeţene în anul 2020, cu prilejul desfăşurării alegerilor locale şi parlamentare.

Aceștia s-au alăturat colegilor din țară la finalul lunii ianuarie, când au anunţat suspendarea pe perioadă nedeterminată a activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, nemulțumiți că Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor a fost adoptat, în data de 28 ianuarie 2020 de Camera deputaţilor fără consultarea Puterii Judecătoreşti.

Reprezentanții Tribunalului Covasna au precizat atunci că principala cauză a măsurii de protest nu este de natură financiară, ci legată de posibilitatea magistratului de a se pensiona după 25 de ani vechime în profesie.

„La luarea acestei hotărâri s-au avut în vedere independenţa magistraţilor, care constituie o garanţie fundamentală pentru funcţionarea statului de drept. Independenţa magistraţilor presupune, în mod necesar, o serie de incompatibilităţi şi interdicţii ale profesiei, grefate pe volumul mare de muncă, cerinţa calităţii sporite a actului de justiţie, efectuarea sa în termen rezonabil. Independenţa magistraţilor presupune însă corelativ şi garantarea securităţii financiare a magistraţilor, inclusiv prin asigurarea unei pensii apropiate de ultimul salariu încasat. Având în vedere şi uzura psihică şi fizică inerentă exigenţelor profesiei de magistrat, este inadmisibilă abrogarea posibilităţii de pensionare la o vechime de 25 ani în magistratură concomitent cu abrogarea pensiei de serviciu”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Covasna.

Potrivit sursei citate, aceştia sunt de acord cu anumite măsuri fiscale care să echilibreze cuantumul pensiei faţă de ultimul salariu încasat, în condiţiile unui dialog real între autoritatea legislativă, executivă şi corpul magistraţilor.

În lipsa acestui dialog, judecătorii spun că vor continua protestele, măsura fiind „în interesul societăţii”, pentru o justiţie independentă.

Pe perioada suspendării activităţii, programul de lucru cu publicul la compartimentele arhivă şi registratură se va desfăşura zilnic între orele 08:30 şi 10:00.

Vor fi soluționate, printre altele, cauzele penale în care au fost dispuse măsuri preventive, indiferent de natura acestora, și se vor efectua activităţi de judecată atât pe fond (contestaţii, apel, fond), cât şi privitor la aspectele de legalitate şi temeinicie a măsurilor preventive.

Cauze civile, litigiile, contestațiile în anulare și cererile de revizuire sunt și ele pe lista dosarelor care vor fi soluționate pe perioada protestelor.

Lista completă poate fi accesată pe site-ul instituției: http://portal.just.ro/119/SitePages/acasa_default.aspx

Foto: Tribunalul Covasna

Articolul precedentCopilă de 13 ani din Cozmeni, găsită de poliţişti la un tânăr de 18 ani din judeţul Covasna
Articolul următorCentrul de Transfuzii Sanguine Covasna nevoie acută de sânge!