În anul școlar 2020-2021, Consiliul Județean Covasna va asigura ghiozdane cu rechizitele şcolare necesare,  pentru 2.227 elevi din clasa pregătitoare. Pachetul conține câte un ghiozdan, model diferit pentru fete și băieți, prevăzut cu etichetă pentru nume, creioane grafit și creioane colorate, un penar, o cutie pentru sandwich și un caiețel pentru mesaje.

Lansat de Consiliul Județean în anul 2013, de acest program de sprijin familial au beneficiat, în ultimii opt ani, peste 15.000 de elevi din județul Covasna. Anul acesta,  pentru elevii covăsneni începători s-au alocat 160 mii de lei. Valoarea unui pachet este de 68 lei.

Considerăm că este important ca, pe lângă investiții în infrastructură pentru bunăstarea comunității,  să venim și în ajutorul familiilor. Prin programul nostru intitulat ”Primul ghiozdan”, aducem bucurie copiilor şi, în acelaşi timp, pentru mulţi părinţi preluăm sau cel puțin contribuim la reducerea efortului lor financiar legat de începerea școlii”, a declarat Tamás Sándor, președintele Consiliului Județean Covasna.

Edilul a mai adăugat că epidemia COVID-19 a provocat multe dificultăți în implementarea Programului. ”Este  haos de luni de zile, atât în economie, sănătate, cât și în educație. Copiii nu au mai fost la școală din luna martie și există o mare incertitudine și în jurul noului an școlar. În pofida tuturor acestor evenimente, s-a reușit și în acest an să contribuim la îmbunătățirea și dotarea instituțiilor de învățământ din mai multe localități, totodată am reușit să asigurăm continuitatea funcționării acestui Program. Știm că și în acest an  sunt mulți copii care așteaptă Primul ghiozdan” – a precizat președintele.

Pachetele vor fi distribuite în săptămâna începerii anului școlar.

Articolul precedentRafila: Un profesor infectat nu poate să transmită boala dacă poartă mască şi păstrează distanţa faţă de elevi
Articolul următorCătălin Golofca la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe