O nouă avertizare cod galben a fost emisă, sâmbătă, de meteorologi, fiind cea mai extinsă atenționare din ultimele zile. Aceasta va fi valabilă până la ora 21.00, în București și în 35 de județe (Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea și Vrancea).

“Pe parcursul zilei de sâmbătă (12 iunie) în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp”, anunță meteorologii, menționând că manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici și pe intervale mai scurte de timp.

Pentru mai multe zone din țară au fost emise, astăzi, și alerte cod portocaliu. Avertizările nowcasting actualizate le găsiți AICI.

Articolul precedentBilanț coronavirus 12 iunie: 127 de noi infectări, 123 de decese
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 12 iunie 2021