În etapa a 10-a a Ligii a 3-a, prima a returului, Corona și SR Brașov au obținut, astăzi, victorii fără emoții.

SR Brașov a învins, pe Stadionul Tineretului, cu 3-0, 2-0 la pauză, pe Olimpic Cetate Râșnov. Golurile meciului au fost marcate de Cenk Firat (2) și Horia Popa.

Un meci pe care l-am condus de la un capăt la celălalt. Am pregătit acest joc foarte bine şi am făcut exact ce ne-a cerut antrenorul. Consicer că toate aspectele pozitive se datorează echipei. Este o victorie pe deplin meritată. Îi felicit pe colegii mei, pe cei din staff şi pe toţi cei care sunt alături de noi. Am terminat pe podium, cu un golaveraj foarte bun. Sunt lucruri pozitive. Avem o perioadă de veacanţă, după care ne vom întoarce la treabă şi vom pregăti partea a doua a campionatului pentru a câştiga cat mai multe meciuri şi pentru a ne putea bucura la finalul sezonului”, a declarat căpitanul Horia Popa. 

Cenk Firat a comentat: „Am pregătit bine acest meci. Mi-am dorit să marchez şi sunt fericit că am reuşit să o fac de două ori şi că echipa a câştigat cele trei puncte”. 

Este foarte important că am reuşit să câştigăm acest meci. Era un joc împotriva unei formaţii care se află în zona retrogradării şi care ştiam ca va face totul pentru a se impune. Trebuie să remarca atitudinea pe care au avut-o băieţii, ce pe care au arătat-o în majoritatea meciurilor din această toamnă. Am arătat cum trebuia să arătăm la toate partidele de pe teren propriu. Urmează o perioadă de linişte, în care putem analiza ce a fost până acum. Aşteptăm ca în 2021 să putem continua drumul pe care l-am început, iar lucrurile să se îmbunătăţească”, a menţionat şi tehnicianul Liviu Nicolae.

De partea cealaltă, Corona Brașov a câștigat în deplasarea de la Târgu Secuiesc, scor 3-1, 1-1 la pauză. Golurile brașovenilor au fost marcate de Damian, Cristescu și Postolică (autogol).

La finalul partidei, antrenorul Coronei, Călin Moldovan, a declarat că este bucuros că echipa a reuşit să câştige şi la Târgu Secuiesc şi să termine prima parte a campionatului neînvinsă. “Suntem bucuroşi că am reuşit să câştigăm şi acest joc şi îi felicit pe băieţi pentru felul în care au abordat acest meci. Chiar dacă am fost conduşi cu 1-0 printr-o execuţie senzaţională de la 25 de metri, am reuşit să controlăm acest joc, am avut mai multe ocazii de a marca şi nu ne-am făcut probleme că nu putem să ieşim de pe teren învingători. Desigur, suntem mulţumiţi pentru victorie, dar şi bucuroşi că am terminat această prima parte de campionat pe prima poziţie. Este reconfortant să ştim că nu am pierdut niciun joc în toată această perioadă şi le mulţumesc băieţilor că au înţeles că trebuie să abordăm cu seriozitate fiecare joc, ceea ce au şi făcut. Au avut un parcurs bun şi merită felicitările noastre”. 

Într-o confruntare de ieri, Kids Tâmpa Brașov a pierdut meciul de acasă, cu Sepsi 2 Sfântu Gheorghe, 0-1.

Liderul Seriei a 5-a rămâne Corona Brașov, cu 26 de puncte acumulate. SR Brașov termină anul pe locul 3, cu 17 puncte, Olimpic Cetate Râșnov este penultima, iar Kids Tâmpa ultima în ierarhie, ambele cu câte cu doar 6 puncte acumulate.

Sursa: Realitatea de Brasov

Articolul precedentBilanț coronavirus: 9.460 de cazuri noi și 129 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorPrimele IMAGINI cu salonul ATI mistuit de foc de la spitalul din Piatra Neamț. Camera s-a făcut scrum – VIDEO