Clubul de fotbal Gloria Buzău a anunțat, luni, rezilierea de comun acord a contractului cu antrenorul Eugen Neagoe, la o zi după înfrângerea cu 0-6 suferită în partida cu CFR Cluj, ultima a sezonului regulat al Superligii.

‘Gloria Buzău a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul Eugen Neagoe. Îi mulțumim pentru activitatea depusă pe banca tehnică a echipei noastre și îi urăm succes în continuare în cariera sa de antrenor’, informează gruparea buzoiană pe pagina oficială de Facebook.

De pregătirea echipei se va ocupa antrenorul secund, Gheorghe Bărbulescu, urmând ca în perioada următoare conducerea să ia o decizie în ceea ce privește banca tehnică.

În vârstă de 57 de ani, Eugen Neagoe a fost instalat la conducerea formației Gloria Buzău în 5 septembrie 2024. De atunci, echipa a obținut 4 victorii, 3 egaluri și 14 înfrângeri. În primele opt etape ale sezonului, Gloria a fost antrenată de Andrei Prepeliță, cel cu care promovase.

Gloria Buzău, formație promovată în vara anului trecut, a fost învinsă cu scorul de 6-0, în deplasare, de CFR Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 30-a a Superligii. În acest moment, echipa buzoiană ocupă ultimul loc în clasamentul Superligii, cu 20 de puncte după 30 de etape.

AGERPRES 

Articolul precedentBOLOJAN: NATO ARE SCENARIILE MILITARE FĂCUTE PENTRU ORICE SITUAȚIE DE SECURITATE
Articolul următorTIR. ROMÂNIA, „AUR” ȘI „BRONZ” LA EUROPENE