Noul complex va fi amplasat în zona centrală a oraşului, urmând ca fostul Hotel Bodoc să fie dărâmat

În următorii ani, la Sfântu Gheorghe va fi construită cea mai modernă sală multifuncţională din ţară, care va deservi tinerii şi cultura. Anunţul a fost făcut de primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, într-o conferinţă de presă extraordinară la care au mai luat parte preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor, şi episcopul reformat Kató Béla, din partea Fundaţiei Sapientia.

Cele trei instituții se vor asocia în realizarea unui proiect foarte curajos prin care dorim să construim cea mai modernă sală multifuncțională care va deservi tinerii și va deservi cultura în municipiul Sfântu Gheorghe. Intenția noastră este să facem un complex care să fie la nivelul secolului XXI şi să fie cel mai bun din România”, a declarat primarul Antal Árpád.

Dorim să construim cea mai modernă sală de concerte din România. Este o noutate pentru oraş, dar și pentru țară va fi o noutate, însă vor mai fi şi alte instituții, începând de la teatru până la Centrul Cultural. Așa cum am promis dorim o instituție de sine stătătoare şi pentru teatrul de păpuși, deci tot ce înseamnă instituții de cultură ale municipiului și Biblioteca Județeană și noua instituție care se referă la sala de concerte se vor afla în acest Centru”, a mai explicat Antal Árpád.

La rândul său, episcopul reformat Kató Béla a menţionat că Universitatea Sapientia îşi doreşte extinderea ofertei universitare, urmând ca în viitorul apropiat să fie autorizate studiile în domeniul silviculturii, dar şi în sport. În acest scop, Universitatea a cumpărat la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc un teren de aproximativ 12 hectare unde va fi construit un campus universitar modern.

După cum știți, pentru studenți nu numai sala de lectură și laboratoarele sunt importante, este important şi ce fac în timpul liber. Am auzit că orașul vrea să dezvolte un centru cultural și am zis că şi noi ne asociem, astfel că am convenit că vom face acest lucru, prin care vom finanţa o parte din proiectul noului Centru Cultural şi de Tineret. În acest fel, Universitatea se va putea implica şi integra şi mai mult în viaţa oraşului”, a declarat episcopul reformat Kató Béla.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a explicat că sunt diferite instituţii care momentan sunt în diferite locaţii din oraş, astfel că instituţia pe care o reprezintă va participa la această asociere cu imobilul pe care îl are în zona respectivă, pentru a da posibilitatea de dezvoltare acestui acestui Centru, iar pe parcurs și cu bani din bugetul Consiliului Județean Covasna.

Vrem să fim alături nu numai de oraș, nu numai de această instituţie, dar vrem să intrăm și cu o instituție în acest Centru, mai exact cu Biblioteca Județeană, pentru să după cum se știe actuala clădire este improprie pentru activitatea bibliotecii. Avem peste 250.000 de volume, avem peste 10.000 de persoane care vin anual la bibliotecă. Instituţia are anual peste 60 de programe proprii și peste 30 de programe externe care se desfășoară în clădirea respectivă. Deci ne trebuie o locație modernă, o locație în centrul orașului, pentru ca această instituție culturală să se poată desfășura mult mai activ în viaţa orașului şi viața județului”, a punctat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor.

Pentru realizarea proiectului, Primăria Sfântu Gheorghe a lansat un PUZ pentru această zonă a oraşului, care va fi terminat în aproximativ 5-7 luni, urmând ca pe data de 14 martie să fie prezentată toată concepţia acestui proiect.

Perimetrul noului proiect este în zona fostului Hotel Bodoc, cuprinsă între strada Ciucului, strada 1 Decembrie 1918, strada Kossuth Lajos şi strada Korosi Csoma Sandor, fiind vorba însă despre o zonă mai largă decât cea a actualei clădiri de 10 etaje din centrul oraşului.

În acest moment, nivelul cultural, calitatea pe care o oferă instituțiile de cultură din oraș sunt mult peste nivelul infrastructurii în care își desfășoară activitatea. Deci noi trebuie, și cu infrastructura culturală, să ajungem din urmă calitatea pe care o oferă în acest moment aceste instituții. Nu în ultimul rând, în câțiva ani, foarte aproape de Sfântu Gheorghe, se vor întâlni cele două autostrăzi Brașov-Bacău respectiv autostrada care de la Brașov va merge spre vest, și va fi aeroportul. Noi dorim să oferim cultură de foarte bună calitate și dorim ca Sfântu Gheorghe să devină un loc unde turismul cultural va fi una dintre ofertele principale ale orașului”, a încheiat primarul Antal Árpád.

În ceea ce priveşte lucrările propriu-zise, cel mai probabil demolarea fostului Hotel Bodoc se va desfăşura în partea a doua a acestui an. În paralel va începe proiectarea, care va dura aproximativ un an şi jumătate, fiind vorba despre o investiţie foarte complexă. După aceasta, în aproximativ 2 ani şi jumătate se va putea construi şi finaliza, aşadar în mod realist investiţia se va finaliza în anul 2024.

Articolul precedentNumăr record de absențe adunate de elevii covăsneni în 2019
Articolul următorLeo Grozavu înaine de Sepsi-FC Botoșani: „Întâlnim o echipă care, cred eu, este revelaţia acestui campionat”