Zilele acestea, la Budapesta, are loc Festivalul Internațional de Teatru pentru Elevi, la care Teatrul Independent Osonó din Sfântu Gheorghe este coorganizator.

România este reprezentată de elevii Secției de Teatru a Liceului de Arte Plugor Sándor din municipiul Sfântu Gheorghe, care vor prezenta spectacolul „Antigona – prin ochii noștri”, alături de producţii ale unor trupe din Serbia, Croația, Slovacia și Ungaria.

Antigona – prin ochii noștri este un spectacol care aruncă în joc tehnici şi mijloace de expresie teatrale şi cinematografice, iar autorii proiectului sunt regizorul Fazakas Misi, conducătorul Catedrei de Teatru din cadrul Liceului de Arte Plugor Sándor, și Mucha Oszkár, actor al Trupei Osonó și coordonatorul de specialitate al elevilor de la Secţia de Actorie”, au transmis reprezentanții Teatrului Independent Osonó din Sfântu Gheorghe.

Potrivit acestora, proiectul este o încercare de a-i apropia pe elevi de Antigona lui Sofocle, spectacolul fiind construit pe confesiunile adolescenţilor despre devotament, libertate, căutare, revoltă, credință – confesiuni care vorbesc despre felul cum se regăsesc tinerii de astăzi în problematica tragediei geceşti.

Foto: Fazakas Misi / Teatrul Independent Osonó

 

Articolul precedentSprijin financiar pentru reconstruirea casei parohiale romano-catolice de la Bixad
Articolul următorUn nou cod portocaliu de ploi torenţiale în 21 judeţe, inclusiv Covasna