Cea de a 3-a probă de evaluare a competențelor din cadrul examenului de Bacalaureat 2019 începe vineri, 7 iunie, și continuă în zilele de luni și marți (10 și 11 iunie), elevilor fiindu-le testate cunoștințele digitale (proba D).

Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, va urma apoi evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C), care se va desfășura în zilele de 12 și 13 iunie, iar probele scrise ale examenului naţional încep pe 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română, urmat de cel la Limba și literatura maternă în data de 2 iulie, proba obligatorie a profilului, în data de 3 iulie, și ultima probă, cea la alegere a profilului și specializării, în data de 4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) şi va fi urmată de depunerea eventualelor contestaţii, urmând ca elevii să afle rezultatele finale pe 13 iulie.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Covasna, la examenul de Bacalaureat din acest an s-au înscris 1.197 elevi din județul Covasna, dintre care 330 de la secția română, respectiv 867 de la secția maghiară. Dintre aceștia, 175 de elevi provin din seriile anterioare.

Examenul de Bacalaureat 2019 a început în data de 3 iunie cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, și a continuat cu cea la limba maternă – proba B, care s-a desfășurat în zilele de 5 și 6 iunie.

Articolul precedentContinuă lucrările de modernizare a străzilor din Sfântu Gheorghe
Articolul următorIȘJ a publicat broșura pentru admiterea în liceele din județul Covasna