Deşi specialiştii se aşteptau ca, odată cu trecerea sărbătorilor de iarnă, în această lună să apară o creștere a cazurilor de viroze respiratorii, numărul acestora se menţine la nivelul normal în judeţul Covasna, spun reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

În plus, înaintea sărbătorilor de iarnă se înregistra o scădere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă reprezentanţii Departamentului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile pun numărul scăzut de cazuri şi pe seama faptului că cele mai multe cabinete medicale nu au lucrat de sărbătorile legale, iar pacienţii nu s-au prezentat în minivacanţele de Crăciun şi Revelion la medicii de familie.

„Imediat după 15 decembrie am avut o scădere a cazurilor, au fost în jur de 2.000 faţă de 2.388. Putem spune că este o scădere şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu 12%. Dacă ne uităm la următoarele două săptămâni, cazurile sunt cam la acelaşi nivel. În jur de 1.400, atât în ultima săptămână din 2019 cât şi în prima săptămână a acestui an, şi asta se datorează şi faptului că 3 zile medicii de familie nu au lucrat, deci nu putem trage nicio concluzie. Cam la acelaşi nivel au fost şi în anii precedenţi, nu se observă nicio problemă”, ne-a precizat reprezentanta DSP Covasna, Igyártó Gabriella.

Potrivit acesteia, de la începutul sezonului și până în prezent, în cadrul campaniei de imunizare împotriva virusului gripal s-au vaccinat gratuit 5.000 de persoane, reprezentând 59% din totalul celor catagrafiați, iar în ceea ce priveşte gripa, nu au existat suspiciuni sau cazuri confirmate în ultima perioadă.

Ea a mai precizat că în perioada următoare DSP Covasna va propune ca medicii de familie din judeţ care nu au epuizat toate dozele de vaccin antigripal să le redistribuie în cabinetele unde acestea au fost epuizate, şi în care există un număr ridicat de solicitări din partea pacienţilor.

„Încă ar mai fi loc să vină oamenii să se vaccineze, până la epuizarea dozelor. Avem în jur de 1.000-1.200 de doze. Poate că sunt unele cabinete unde dozele au fost epuizate şi ar mai fi pacienţi care ar dori să se vaccineze, iar în alte cabinete adresabilitatea nu este atât de crescută, dar vom discuta cu medicii de familie şi vom propune ca dozele care nu sunt folosite să fie redistribuite către cei care au mare nevoie”, a spus reprezentanta DSP Covasna.

Articolul precedentSpectacolul documentar „Chipul din oglinda apei” al trupei Osonó, turneu în 19 localităţi din ţară
Articolul următorCod galben de ceață în județul Covasna