Serviciul Public Salvamont Covasna va pune la dispoziţia turiştilor încă două refugii montane, pe lângă cele realizate în urmă cu aproape doi ani, precum şi un perete de escaladă în zona Cheile Vârghişului, scrie AGERPRES.

Şeful Salvamont Covasna, Leonid Moscviciov, a declarat că cele două noi refugii, care vor fi finalizate în curând, se află în zonele Valea Crişului şi Turia.

În zona Csomad-Balvanyos am reuşit să verificăm în ultimele luni toate traseele, marcajele sunt revopsite, am schimbat indicatoarele care au fost vandalizate sau distruse, se pot folosi în siguranţă de către turişti. (…) Avem două refugii montane, unul la Lăcăuţi şi celălalt aproape de vârful Bodoc, iar în ce priveşte planurile de viitor, colegii mei finalizează al treilea refugiu montan care se află în zona Valea Crişului (…) şi urmează şi al patrulea refugiu care se va regăsi în zona Turia. Sperăm să le finalizăm pe amândouă în luna august. De asemenea, în Cheile Vârghişului, pe o stâncă, vom amenaja un perete de escaladă cu trasee pentru începători şi avansaţi. Este o premieră pentru judeţul Covasna, mai avem la Şugaş Băi un perete de escaladă, dar este unul artificial”, a precizat Leonid Moscviciov.

El a mai spus că traseele montane din judeţul Covasna au un grad de dificultate uşor şi mediu, fiind recomandate pentru drumeţii în familie, pentru copii şi persoane mai în vârstă.

Moscviciov a menţionat că trasee marcate pot fi descărcate de pe site-ul www.natcov.ro, iar turiştii pot apela oricând dispeceratului Salvamont pentru informaţii şi sfaturi legate de drumeţiile pe care doresc să le facă.

Primordială este siguranţa turistului, asta o spun tot timpul şi asta este cel mai important din punctul nostru de vedere (…). În primul rând recomand turiştilor să se informeze înainte şi să aleagă traseele cele mai accesibile pentru ei. Asta ţine de cât de bine sunt pregătiţi fizic pentru traseul respectiv, să strângă toate informaţiile necesare înaintea pornirii, deci mă refer la vreme şi alte condiţii, respectiv să fie echipaţi pentru munte. Tot timpul vedem turişti care vin în adidaşi şi nu sunt echipaţi corespunzător şi de aici rezultă, de regulă, numărul de accidentaţi. Nu se echipează corect pentru munte. Deci, este un aspect extrem de important: dacă te duci la munte să ai tot ce ţine de echipamentul potrivit, trebuie să ai apă suficientă, mâncare în funcţie de ce traseu alegi, respectiv telefonul mobil să fie încărcat şi, nu în ultimul rând, niciodată să nu porneşti singur în drumeţie, să se meargă în grup. Dacă ţii neapărat să pleci singur, atunci să anunţi pe cineva zona unde te deplasezi, traseul. Şi neapărat să alegeţi tot timpul traseele marcate de către Salvamont”, a mai spus acesta.

Serviciul Public Salvamont Covasna a fost înfiinţat în luna noiembrie 2017 în subordinea Consiliului Judeţean şi are la ora actuală 18 salvamontişti, o parte dintre ei lucrând ca voluntari.

Sursa: AGERPRES

Articolul precedentCriză de personal la Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe
Articolul următor54 de externări în ultima săptămână. Alţi 59 de pacienţi suspecţi sau pozitivi COVID-19, internaţi la Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe