Un avion TAROM a reușit să decoleze luni de pe aeroportul Barajas din Madrid, în mijlocul unei pene majore de curent care a afectat întreaga zonă. Aproximativ 150 de pasageri sunt acum în drum spre România, în ciuda dificultăților majore de la sol.
TAROM a anunțat că zborul RO 415 a aterizat conform planului la Madrid, chiar în momentul în care aeroportul rămăsese fără energie electrică. Cu ajutorul echipei de Operațiuni Sol a companiei, a agentului de handling South Europe și al firmei locale AeroJetWay, pasagerii au fost îmbarcați pentru cursa de întoarcere spre București.
Generatoarele de rezervă au fost aduse rapid pentru a permite deschiderea ușilor și îmbarcarea călătorilor. În contextul traficului aerian extrem de aglomerat și al numeroaselor zboruri blocate, echipajul TAROM a primit undă verde pentru decolare, cu condiția să reușească să efectueze push-back-ul și să decoleze în maximum 7 minute.
În aceste condiții, zborul RO 416 a decolat cu doar o oră întârziere, după ce s-a apelat la generatoare, autobuze pentru transportul pasagerilor și s-a realizat încărcarea avionului.
Potrivit informațiilor transmise de TAROM, luni, 28 aprilie, în Spania erau programate 3.005 zboruri cu peste 520.000 de pasageri, iar în Portugalia, 709 zboruri cu aproape 123.000 de pasageri. Multe dintre curse sunt în continuare anulate sau au întârzieri semnificative.
Directorul Operațiuni Sol TAROM, Cristian Anghel, a declarat că doar colaborarea bună a echipelor din Europa și profesionalismul echipajului au făcut posibilă această reușită într-un moment critic.
O anchetă este în desfășurare privind cauzele penei majore de curent, care a afectat Spania, Portugalia și sudul Franței și ridică semne de întrebare privind vulnerabilitatea energetică a Europei.
Sursa: Newsinn