Personalul medico-sanitar al Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe este insuficient și suprasolicitat, însă procedura de angajare este limitată în contextul epidemiologic actual, spune conducerea unității medicale, scrie WE RADIO.
Presiune există mai ales la secția de Terapie Intensivă, acolo unde în medie sunt 5 pacienți la un asistent medical, comparativ cu marile clinici, unde la fiecare pacient există un asistent medical. Managerul spitalului, András-Nagy Róbert, spune că personalul sanitar ar trebui suplimentat cu cel puțin 9 angajați pentru a acoperi necesarul la secția ATI.
„Întotdeauna am spus că este loc de și mai bine, iar în momentul de față acest este loc de mai bine este atât de acut și discut și cu alți colegi, directori de spitale, de unde am aceleași informații și confirmări că din punct de vedere al personalului nu fac față. (…) La ATI ar fi nevoie de cel puțin încă două ture, asta înseamnă 8-9 asistenți. Aparatura este suficientă, am primit și donație de la Clubul Rotary 6 aparate de ventilație, am mai avut și noi, deci sunt suficiente, problema întotdeauna este de personal, cum să rezolvăm turele. Terapia Intensivă funcționează în două locații separate, ca să putem asigura circuitele pentru COVID și non-COVID. În marile clinici, la ATI un pacient are un asistent care are grijă 12 ore de el, noi avem o asistentă pe secția COVID, alta pe secția non-COVID, și un medic de gardă pe ambele secții, asta înseamnă o asistentă la 5 pacienți”, a explicat András-Nagy Róbert, citat de We Radio.
Amănunte, AICI.