Centrul de Cultură Arcuş îi invită pe locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe la Concertul de gală organizat cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Duminică, 1 decembrie, începând cu ora 16:30, în sala de concerte a Casei Bastion (str. Oltului nr. 6) va avea loc recitalul susținut de tânăra pianistă Cristina Gârbea din București.

În program sunt cuprinse opere de Franz Schubert (Sonata D960 în si bemol major), Mihail Jora (Joujoux pour madame op. 7) și Béla Bartók (Suita op. 14).

Intrarea la concert este gratuită, potrivit organizatorilor.

***

Cristina Teodora Gârbea s-a născut în data de 16 noiembrie 1996. A început studiul pianului la Colegiul Naţional de Muzică “George Enescu” din Bucureşti, pe care în anul 2015 l-a absolvit, la clasa prof. Constantin Niţu. În acest an a absolvit cursurile de licenţă ale Univerităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa prof. Vlad Dimulescu, în prezent continuându-şi studiile de masterat la aceeaşi instituţie, la clasa prof. Viniciu Moroianu.

Este câştigătoarea a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, printre care şi premiul I la concursul naţional “Tinere talente”, premiul II la concursul naţional “Gradus ad Parnassum”, premiul I la concursul naţional “Iulia Haşdeu”, premiul I la concursul naţional “Victor Giuleanu”, premiul II la concursul naţional “Miniatura romantică”, premiul I la concursul internaţional “Pro Piano – Romania”, premiul I şi Marele premiu la concursul naţional “Irina Satchi” 2015, premiul I şi premiul special la concursul naţional “Piano Artis” Iaşi 2017 şi Marele premiu la concursul naţional “Victor Giuleanu” 2017.

A sustinut recitaluri la Centrul Cultural “Aurel Stroe” din Buşteni, la Muzeul Naţional “George Enescu”, la Institutul Cultural Român din Bucureşti, la Biblioteca Centrală Universitară, Centrul Ceh, Palatul Su, la Filarmonica “Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea şi a fost invitată ca acompaniator la recitalul bursierilor Fundaţiei “Principesa Margareta a României”.

De asemenea, a susţinut un recital în Sala Mare a Ateneului Român, în cadrul unui eveniment al ONG-ului “Amais”, ce promovează conştientizarea socială legată de grupurile vulnerabile, defavorizate. În mai 2018 a urcat în calitate de solist pe scena Filarmonicii “Ion Dumitrescu” Rm. Vâlcea, şi a interpretat Concertul nr. 3 în do minor de Ludwig van Beethoven.

În vara acestui an a participat la cursurile Academiei Sighişoara, unde a lucrat cu profesori de înaltă recunoaştere internaţională: Adrian Kreda, Gerardo Vila, Vladimir Lakatos (muzică de cameră).

În anii anteriori, pentru a se perfecţiona, a participat la cursuri de măiestrie cu Daniela Andonova, Constantin Sandu, Caterina Vivarelli, Josu de Solaun, Martin Hughes, Igor Cognolato sau Yaron Rosenthal.

Articolul precedentSalvamont Covasna, activități pentru elevii covăsneni
Articolul următorVIDEO. Aparatură nouă de peste 140.000 de euro la Secţia de Oftalmologie de la Spitalul Judeţean