După succesul avut la premiera din cinematografele din România, filmul „Colectiv” revine la Sfântu Gheorghe.  

Documentarul despre primul an de după incendiul din clubul bucureștean Colectiv și corpuția din sistemul sanitar, regizat de către Alexander Nanau, se vede din nou la Cinema Arta pe 3 martie, de la 20:30 și pe 5 martie, de la 18:30.

Filmul descrie evenimentele care au urmat incendiului din 2015 în urma căruia 64 de persoane, majoritatea tineri aflați la început de drum, și-au pierdut viața, unii pe paturile de spital, alții în flăcările care în câteva minute au nimicit tot în jur.

Coproducția, realizată cu sprijinul HBO Europe și Samsa Film, promite să le ofere în premieră spectatorilor acces în locurile-cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe.

„Momentul Colectiv a fost pentru noi toți o traumă. Ca orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine ușor de manipulat și de mințit. După Colectiv, decizia de a face un film prin care să înțeleg mai bine cum funcționează societatea și mai ales relația cetățean – stat, a venit natural. Mi-am îndreptat atenția către presă și pe parcursul unui an am putut observa din interior și în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnalistilor cu autoritățile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au și acoperit intenționat corupția din sistemul de sănătate, luând în calcul fără să clipească moartea propriilor cetățeni” a declarat regizorul Alexander Nanau.

Filmul urmărește jurnaliști, pacienți și familiile lor, dar și oficiali din Guvern și reprezentanți ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării.

Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival).

Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar. „colectiv” s-a aflat și în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite.

Articolul precedentAmenzi de aproape 7.400 lei, în urma unei acțiuni comune a polițiștilor rutieri din Covasna și Harghita
Articolul următorDosar penal pentru cei care au spart un magazin de electronice și electrocasnice din Sfântu Gheorghe