Specialiștii Societății de Micologie „Kálmán László” din Sfântu Gheorghe verifică gratuit ciupercile culese de amatori, localnici și nu numai, oferind persoanelor interesate consiliere cu privire la acestea.
Verificările se realizează în piața agroalimentară din Sfântu Gheorghe, în cadrul unui contract încheiat de TEGA (societatea care administrează piața agroalimentară) și Societatea de Micologie „Kálmán László”. Verificarea ciupercilor aduse de culegători în piață se realizează gratuit, de trei ori pe săptămână: în zilele de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 8.00-10.00.
„Deocamdată nu sunt probleme cu intoxicațiile, dar e bine ca oamenii să aibă grijă ce culeg și să nu mănânce ciuperci care cresc acum, asemănătoare cu cele comestibile. E vreme bună și avem din plin ciuperci. Timpul este prielnic pentru ele. Cele care cresc acum și sunt otrăvitoare se pot confunda cu anumite ciuperci care sunt pe placul tuturor. Este important ca oamenii să culeagă numai ceea ce cunosc foarte bine sau dacă se ivește orice problemă, orice bănuială, să meargă la specialiștii care verifică ciuperci. Astfel, sperăm că nu vor fi probleme”, a declarat, pentru „Mesagerul de Covasna”, Zsigmond Győző, președintele Societății de Micologie „Kálmán László”.
Potrivit acestuia, anul trecut, pe perioada acțiunilor de verificare, au fost cazuri în care oamenii au adus la control ciuperci care nu erau comestibile, însă sunt persoane care nu vin să verifice ciupercile culese, ci pentru a afla de la specialiștii Societății de Micologie cât mai multe informații despre acest domeniu.