Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe aniversează, la sfârşitul acestei săptămâni, şase ani de la redeschidere, printr-o serie de proiecţii de filme nominalizate şi premiate la Globul de Aur.

În aceşti şase ani, cinematograful a avut peste 206.000 de vizitatori, cei mai mulţi în anul 2019 – 45.906 şi în 2018, când i-au trecut pragul 42.673 de persoane. Cel mai vizionat film a fost „Kincsem”, la care s-au vândut 4.607 de bilete, precizează autorităţile locale.

„De la redeschiderea sa în 2017, anul trecut a fost al treilea cel mai bun an pentru Cinema Arta din Sfântu Gheorghe, cu 40.411 spectatori, fiind proiectate 222 de filme, de 2.165 de ori. Dintre acestea, cei mai mulţi spectatori, 2.561, au fost la filmul „Acolo unde cântă racii”. Al doilea cel mai popular film din 2022 a fost „Bilet pentru paradis”, cu 1.582 de spectatori, iar al treilea a fost „Thor: Iubire şi tunete”, cu 1.329 de spectatori. Pe locul al patrulea s-a clasat „Avatar 2: Calea apei”, cu 1.129 de telespectatori, în timp ce „Top Gun: Maverick” a încheiat topul cinci cu 1.126 de spectatori. Topul filmelor de animaţie este condus de „Minionii 2” cu 2.710 spectatori, urmat de „Poveşti cu Boxi” (2.164), „Encanto” (1.992), „Sonic the Hedgehog 2” (1.255) şi „Roşu aprins” (1.075)”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe.

Clădirea cinematografului a fost transferată în 2009 din patrimoniul Regiei Autonome de Difuzare a Filmelor (RADEF) în cel al municipiului Sfântu Gheorghe, iar în anul 2012 autorităţile locale au reuşit să evacueze chiriaşul care administra aici o discotecă.

Doi ani mai târziu a început procedura de licitaţie pentru modernizarea clădirii, iar la finele anului 2015 aproape jumătate din clădire a fost atribuită ca sediu Teatrului „Andrei Mureşanu”, iar în cealaltă parte a fost amenajat cinematograful, administrat în prezent de Casa municipală de cultură Konya Adam, aflată în subordinea Primăriei.

Cinematograful are două săli cu 80 şi, respectiv, 76 de locuri, denumite Chaplin şi Fellini, în care pot fi vizionate filme 2D şi 3D, investiţia cifrându-se la peste 7 milioane de lei.

„Clădirea Cinema Arta a fost preluată de municipalitate după ani de zile de frământări, în urma eforturilor Primăriei, iar după modernizarea şi inaugurarea sa în 2017 a devenit unul dintre cele mai populare locuri de distracţie pentru locuitori. (…) Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe este unul dintre puţinele din ţară care este administrat de autorităţi locale. În acelaşi timp, a fost unul dintre primele din ţară care a oferit publicului său filme sincron în limba maghiară. Oferă o gamă largă de superproducţii străine, dar şi filme de festival, filme de artă europene, filme pentru copii şi de familie, filme româneşti şi maghiare, precum şi un număr important de filme documentare locale. În cei şase ani de existenţă, cinematograful a primit peste 206.000 de vizitatori”, se mai arată în comunicat.

Aniversarea celor şase ani de la redeschiderea cinematografului este în perioada 27 – 29 ianuarie printr-o serie de proiecţii de filme, printre care „The  Fabelmans”,”Babylon”, „Avatar 2: Calea apei”, „Motanul Încălţat: Ultima dorinţă” şi „Close”.

AGERPRES

Articolul precedentAproximativ 5 mld. EUR fonduri nerambursabile au la dispoziție companiile și autoritățile locale pentru investiții în panouri fotovoltaice, digitalizare, reciclare sau producție
Articolul următorCum să elimini mirosul urât din șifonier: 7 metode la îndemâna oricui