Seceta din toamna anului trecut a afectat procesul de însămânțare a culturilor cu cereale, iar din cauza solului extrem de uscat majoritatea fermierilor covăsneni au renunțat la plantarea rapiței, deși este una dintre cele mai profitabile culturi.
Șeful Direcției Agricole Covasna, Könczei Csaba, a precizat că deși se preconiza cultivarea unei suprafețe de aproximativ 3.000 de hectare cu rapiță, datorită lipsei precipitațiilor de la finalul lunii august și începutul lunii septembrie (perioada optimă pentru semănat – n.r.) doar jumătate din această suprafață a putut fi cultivată.
„Avem în jur de 20.000 ha însămânțate cu grâu de toamnă și undeva la 1.500-1.600 ha cu rapiță. Noi am preconizat o suprafață mai mare de rapiță, undeva la 3.000 de ha, dar având în vedere seceta din perioada optimă de semănat, fermierii au spus că nu merită (…) Cerealele de toamnă au suferit, în prima fază, în perioada de însămânțare dar și-au revenit odată cu ploile din octombrie-noiembrie. Acum ar fi bine să aibă o plapumă de zăpadă peste ele, dar nu avem. E bine că nu sunt temperaturi foarte scăzute în continuu, am avut minus 14 grade săptămâna trecută, dar o singură zi nu le-a afectat, pentru că nu a avut cum”, a explicat Könczei Csaba.
Producții slabe de sfeclă și floarea soarelui
El a mai precizat că și în ceea ce privește sfecla de zahăr și floarea soarelui, suprafețele cultivate s-au redus semnificativ în ultimii doi ani. Spre exemplu, în vara anului trecut suprafața cultivată cu sfeclă de zahăr a fost cu aproximativ 1.000 ha mai mica față de 2018, printre motive fiind și prețul foarte scăzut al zahărului și faptul că țara noastră trebuie să acopere cea mai mare parte a consumului din importuri, în ciuda potenţialului de producţie.
„La floarea soarelui am avut și scăderi de suprafață dar și producția a fost mai slabă datorită perioadei secetoase din august-octombrie. Acest lucru s-a manifestat și s-a resimțit și la producția de sfeclă de zahăr. Exact în perioada în care sfecla de zahăr ar trebui să acumuleze în greutate, atât în 2018 cât și în 2019 am avut secetă, deci doi ani consecutiv am avut o producție slabă la sfeclă, însă trebuie menționat că doi ani consecutiv am avut producții bune de cartofi și cereale”, a mai spus șeful Direcției Agricole Covasna.
El a mai precizat că, deși nu a nins suficient în această iarnă, „în general, culturile sunt în regulă”, iar rezerva de apă este „satisfăcătoare”, datorită precipitațiilor din lunile noiembrie și decembrie.