Un proiect inedit al Teatrului „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe, a fost lansat marți, cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Locuitorii orașului vor avea în curând acces gratuit la cărți în limba română.

Biblioteca TAM va funcționa într-un microbuz vechi, amplasat în fața instituției, pe care în trecut actorii teatrului îl foloseau pentru deplasările în turnee. În interior vor fi amenajate rafturi, iar cei care vor să sprijine proiectul sunt invitați să doneze cărți, condiția fiind ca acestea să fie în limba română și să se afle într-o stare bună.

„În Sfântu Gheorghe este destul de dificil să ne procurăm cărți în limba română. Suntem nevoiți să cumpărăm online sau din librării din Brașov. Am avut foarte multe discuții de-a lungul timpului, inclusiv cu edituri cărora le-am propus fie să deschidă librării, fie să vină să vândă cărți pe perioada Festivalului D-Butan-T. Din motive comerciale nu merită efortul, ajung să vândă foarte puține cărți, iar deplasarea, combustibilul, nu justifică investiția. Suntem o comunitate destul de mică, fără posibilitatea de a avea un acces real la cultură și literatură de limba română. Având acest microbuz, care deja a început să aibă tot felul de alte scopuri decât cele pentru care a fost creat, și pentru că este propus spre casare, prefer să îl transformăm în ceva pozitiv și benefic decât să îl trimit la fiare vechi”, a explicat managerul TAM, Anna Maria Popa.

Potrivit acesteia, în următoarele zile în interiorul microbuzului vor fi amplasate rafturi, iar până la începutul săptămânii viitoare biblioteca mobilă va fi gata. Conducerea instituției precizează că oricine va avea acces gratuit la cărțile din „Biblioteca TAM”, microbuzul fiind parcat lângă teatru și supravegheat video.

„Avem control absolut, știm cine folosește biblioteca, cine intră, cine donează și cine împrumută, va exista un registru unde fiecare va putea să noteze ce cărți a luat și când le aduce înapoi. Deocamdată avem un anumit număr de cărți pe care putem să le punem la dispoziția publicului, din partea teatrului, și așteptăm în continuare donații ca să putem umple practic toate rafturile microbuzului”, a mai precizat managerul teatrului.

În urmă cu doi ani, Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe a inițiat o colectă de carte pentru biblioteca Şcolii gimnaziale din localitatea covăsneană Comandău, care a fost distrusă într-un incendiu izbucnit din cauza unui coş de fum deteriorat. În urma campaniei de atunci, biblioteca a fost refăcută parţial cu aproximativ 4.000 de volume.

Cei care vor să doneze cărți în limba română pentru Biblioteca TAM sunt rugați să le trimită la sediul teatrului din Sfântu Gheorghe, str. Korosi Csoma Sandor nr. 10. În schimbul cărților, vor fi oferite bilete și abonamente la piesele de teatru.

 

Articolul precedentAglomerația schimbă programul la Permise și Înmatriculări auto Covasna
Articolul următorAmenzi de peste 46.000 de lei aplicate în weekend de polițiștii covăsneni