Codul Rutier vine cu o serie de schimbări în acest an, printre care și obligativitatea de a absolvi 10 clase pentru a putea obține carnetul de conducere, dar și controale medicale mai dese pentru șoferi.

Prevederile se aplică și pentru circulația tractoarelor și a altor mașini agricole pe drumurile publice.

De la 1 iulie 2020, persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate.

În plus, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligate să facă mai des controlul medical.

Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și ca cei care sunt prinşi vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Situația înmatriculării unui vehicul, verificată online

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, unde șoferii pot verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia.

 

Articolul precedentPeste 130.000 lei investiți în proiectele Teatrul Independent Osonó, în 2019
Articolul următorNinsori, viscol și temperaturi în scădere în weekend