Prima barză din județul Covasna a ajuns, la fel ca anul trecut, în satul Bicfalău, comuna Ozun, pasărea fiind văzută pentru prima dată în cuibul ei, în data de 8 martie.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei de protecţie a păsărilor „Rara Avis”, Kelemen László, la ora actuală în judeţul Covasna sunt aproximativ 250 de cuiburi de berze, cele mai multe, peste 30 la număr, în comuna Brateş.

Majoritatea cuiburilor au fost construite pe stâlpii de electricitate, iar membrii asociaţiei vor să facă un recensământ al celor care depăşesc 1 metru, pentru a lua măsuri astfel încât să nu existe riscul de a fi dărâmate în caz de vânt puternic.

„Avem cuiburi în aproximativ toate localităţile din judeţ. Cele mai multe sunt în satul Pachia, comuna Brateş, acolo avem în jur 33, majoritatea pe stâlpii de electricitate. Avem un program acum, cu Electrica, iar pe cele care sunt pe stâlpi şi ajung la peste 1 metru, vom încerca să le dărâmăm şi să facem altele ca să nu fie probleme în cazul în care este vânt puternic, să nu cadă şi să facă pagube. Le modificăm doar în septembrie, când berzele sunt deja plecate, am mai făcut asta, dar acum Electrica ne-a solicitat să evaluăm câte cuiburi sunt pe stâlpi. Le cerem localnicilor să ne anunţe dacă sunt cuiburi de aproximativ un metru sau mai mari”, a explicat preşedintele Asociaţiei „Rara Avis”.

Covăsnenii solicită suporturi artificiale, pentru protejarea cuiburilor de barză

Kelemen László a mai precizat că în ultima perioadă tot mai multe persoane solicită suporturi artificiale care supraînalţă stâlpii de înaltă tensiune, pentru a ajuta păsările să îşi poată construi mai uşor cuiburile, dar şi pentru a nu se mai electrocuta.

„Sunt cazuri când barza vrea să facă cuib dar nu reuşeşte pentru că stâlpul este prea subţire, sau nu mai sunt liniile electrice pe care să pună crengile, iar acolo trebuie un suport. Sunt mai multe solicitări dar doar pe timpul iernii pot fi montate. Ambele lucrări vor fi făcute începând cu luna septembrie”, a explicat Kelemen László.

Asociaţia Rara Avis s-a implicat activ, în ultimii ani, în protejarea berzelor albe, care sunt ocrotite de lege.

Cei care doresc să primească suporturi pentru cuiburile berzelor, sau care vor să anunţe membrii Asociaţiei despre existenţa celor care depăşesc 1 metru o pot face prin e-mail la adresa: [email protected], sau telefonic, la numărul: 0722 313 371.

Articolul precedentÎntâlnire cu Dacian Cioloș, joi, la Sfântu Gheorghe
Articolul următorInimi roşu-alb-verde la Sfântu Gheorghe de Ziua Maghiarilor