Sepsi OSK joacă duminică, 23 februarie, în deplasare cu Astra Giurgiu, în meciul din etapa a 26-a a Ligii I de fotbal.

Partida se va disputa începând cu ora 16:30, pe Stadionul Marin Anastasovici, iar conducerea clubului din Sfântu Gheorghe a anunțat că pentru suporterii care doresc să fie alături de echipă, va fi pus la dispoziție un autocar.

Deplasarea este gratuită, iar cei interesați se pot înscrie la numărul de telefon: 0740 511 725 (Madarász Mónika), până sâmbătă, 22 februarie, la ora 21:00.

Plecarea va fi duminică, 23 februarie, ora 10:30 din cartierul Simeria – în fața Stadionului Municipal.

Sepsi vine după înfrângerea suferită pe teren propriu în etapa a 25-a, cu FC Botoșani (scor final 0-1). Echipa antrenată de Leo Grozavu a  coborât pe locul 9 în clasamentul Ligii I, cu 32 de puncte, în vreme ce Astra Giurgiu se află pe 5, cu 41 de puncte.

Articolul precedentProtejarea digurilor cu plase – o posibilă soluție împotriva castorilor
Articolul următorCursuri suspendate până la sfârşitul săptămânii în alte două şcoli din judeţ. 5 cazuri noi de gripă confirmate