Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, prin serviciul de ocupare EURES România vine în sprijinul persoanelor care doresc să lucreze în străinătate cu un număr de 479 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European.

Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite de spanioli, în total 242 pentru analist relații clienți, faianțar/pavator, măcelar dezosator sau muncitor în agricultură.

Germania oferă 120 locuri de muncă pentru bucătar, cameristă/roomboy, conducător tren marfar, electrician, instalator conducte de apă și gaz, manipulant de mărfuri, mecanic de proces, mecanic instalații sanitare, de încălzire și climatizare, operator stivuitor, personal în domeniul gastronomiei de sistem, recepționer sau zidar.

De asemenea, Malta pune la dispoziție 44 locuri de muncă pentru electrician, instalator, producător şi instalator din aluminiu, sudor, tehnician frigorific, tehnician de ridicare, sau tehnician HVAC; iar Olanda oferă 28 locuri de muncă pentru tractorist sau lucrător în sere de flori.

La polul opus, cele mai puține oferte sunt pentru Franța (17 locuri de muncă pentru mecanic auto, tinichigiu auto, vopsitor auto); Norvegia (13 locuri de muncă pentru mecanic auto, tinichigiu auto sau vopsitor auto); Slovacia (12 locuri de muncă pentru sticlar) și Slovenia (doar 3 locuri de muncă pentru programator aplicații și tehnician canalizare).

Persoanele cu domiciliul în județul Covasna, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul AJOFM Covasna, Strada B-dul Gen. Grigore Bălan nr.14, telefon 0267-312157, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă ȋn străinătate – EURES.

Articolul precedentCea mai scăzută temperatură din această iarnă în județul Covasna
Articolul următorJudețele Covasna și Harghita ar putea fi arondate la viitorul Spital Regional Brașov