În perioada 11-13 ianuarie, polițiștii covăsneni au acționat pentru menținerea climatului de siguranță publică pe raza județului, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite.
Astfel, oamenii legii au intervenit la 76 de evenimente, 30 dintre acestea fiind sesizări prin numărul unic de urgență 112. Au fost desfășurate 19 acțiuni, în urma cărora au fost constatate 146 de fapte de natură contravențională, pentru care au fost aplicate sancțiuni în cuantum de peste 46.000 de lei.
Șapte persoane sunt cercetate pentru infracțiuni de tăiere ilegală și furt de arbori din fondul forestier, după ce polițiștii le-au depistat în timp ce transportau material lemnos, ori au descoperit lemnul tăiat ilegal la domiciliul unora dintre acestea. În total polițiștii au ridicat în vederea confiscării 3,31 mc de material lemnos provenit din comiterea de infracțiuni.
Un alt bărbat a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 de lei, după ce a fost depistat de polițiști transportând material lemnos fără a avea documente legale de proveniență ori transport. Verificările sunt continuate pentru a stabili proveniența lemnului.
12 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare reținute pentru abateri în trafic
Polițiștii au acționat și pentru menținerea siguranței traficului rutier. Duminică dimineață, în jurul orei 05:00, oamenii legii au depistat pe DN 13E, în localitatea Araci, un bărbat în vârstă de 51 de ani care conducea un autovehicul deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu etilotestul a reieșit că acesta avea o alcoolmie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.
Un alt bărbat de 45 de ani este cercetat penal, fiind depistat de polițiști în trafic, pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, la volanul unui autoturism a cărui autorizație provizorie de circulație avea valabilitatea expirată. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a reieșit că cel în cauză nu avea permis de conducere corespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul condus.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat și conducere cu permis necorespunzător categoriei.