În perioada 2 – 7 aprilie, polițiștii și jandarmii covăsneni, împreună cu Gruparea Mobilă de Jandarmi Brașov, militari ai Ministerului Apărării Naționale, polițiști locali și specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Covasna au efectuat o serie de acțiuni de amploare, în sistem integrat, cu efective mărite, pe raza județului Covasna.

Acțiunile forțelor de ordine au avut ca scop impunerea măsurilor legale în vigoare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2, verificarea respectării măsurilor de izolare la domiciliu, a restricțiilor de circulație impuse prin O.M.3 și 4/2020, și combaterea faptelor de natură penală, în special asupra categoriilor de persoane cu risc ridicat de victimizare precum și depistarea și sancționarea faptelor de natură contravențională.

Astfel, joi, 2 aprile, 48 de polițiști, 25 de jandarmi și 8 militari din cadrul MApN  au executat  acțiuni pe raza localității Vâlcele și a municipiului Târgu Secuiesc, iar vineri, 3 aprilie, a fost executată o acţiune în sistem integrat pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și a comunelor Brăduţ şi Vârghiş.

Acțiunile au continuat și pe parcursul sfârșitului săptămânii trecute. Sâmbătă și duminică, polițiștii, jandarmii și polițiștii locali au acționat pe raza municipiului Sfântu Gheorghe și a localităților Arcuș, Bixad, Bodoc, Boroșneu Mare, Chichiș, Ghidfalău, Hăghig, Ilieni, Malnaș,. Micfalău, Ozun, Reci, Valea Crișului și Vâlcele.

Luni, 6 aprilie, a fost executată o nouă acţiune în sistem integrat cu efective mărite, pe raza de localităților Ghidfalău, Valea Crișului și Bodoc în care au fost angregați 22 de polițiști, 24 de jandarmi și doi specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Covasna.

MÎn cursul zilei de marți, 32 de polițiști, 12 jandarmi și doi specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Covasna au acționat pe raza orașului Întorsura Buzăului și a localităților Sita Buzăului și Barcani.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 121 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3.

Acțiunea forțelor de ordine nu s-a limitat doar la impunerea normelor legale în timpul stării de urgență privind restricționarea deplasării persoanelor.

Forțele de ordine au aplicat și 22 sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, 10 sancțiuni pentru activități ilicite de producție, comerț sau prestări de servicii, două sancțiuni pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice, două sancțiuni pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor și o sancțiune pentru nerespectarea normelor legale în vigoare privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. 

Totodată, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Covasna au fost efectuate verificări privind transportul materialului lemnos fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale în vigoare din domeniul silvic.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate în urma acțiunilor prezentate se ridică la suma de aploximativ 300.000 de lei. 

De asemenea, în urma acțiunii de pe raza orașului Întorsura Buzăului polițiștii au constatat și săvârșirea unei infracțiuni rutiere depistând un bărbat în vârstă de 40 ani care conducea sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultând o concentrație de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat acesta fiind condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Forțele de ordine vor continua să acționeze în sistem integrat și în perioada următoare în vederea impuneri măsurilor legale dispuse pe perioada stării de urgență pentru siguranța tuturor locuitorilor județului Covasna.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur, vă rugăm să respectați cu strictețe normele legale instituite în perioada stării de urgență și să limitați deplasările. Suntem încrezători că împreună, prin acțiunile efectuate de forțele din cadrul sistemului de siguranță publică și apărare a țării și prin conduita responsabilă manifestată de locuitorii județului Covasna vom putea depăși aceste momente dificile – transmit reprezentanții IPJ Covasna.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Articolul precedentPeste 1.200 de dezinfectanţi de mână în recipiente de 1L, pentru scările de bloc din Sfântu Gheorghe
Articolul următorMăști de protecție pentru locuitorii din Zăbala. Diabeticii, persoanele peste 65 de ani și cei care lucrează au prioritate