În laboratoarele din judeţul Covasna au fost prelucrate până în prezent 6.913 teste pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 şi alte 5.562 de teste la comanda judeţelor Braşov, Sibiu și Mureș, informează Prefectura Covasna, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Aceeaşi sursă precizează că luni, în spitalele din Sfântu Gheorghe, Braşov şi Miercurea Ciuc erau internaţi 35 de pacienţi diagnosticaţi cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore de la ultima informare fiind făcută o singură internare şi fiind externaţi 3 pacienţi.
 
262 dintre cele 369 de persoane infectate de la începutul pandemiei şi până în prezent au fost declarate vindecate, 188 de persoane sunt în autoizolare la domiciliu, sub monitorizare medicală, iar alte 31 de persoane au ieșit din autoizolare.

3 covăsneni amendaţi pentru că nu purtau mască de protecţie

În ultimele 24 de ore oamenii legii au derulat controale în 46 de locaţii, fiind verificate 112 persoane şi 37 de agenți economici cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioada stării de alertă.

În urma verificărilor, trei covăsneni au fost sancţionaţi pentru că nu au respectat măsurile de protecție individuală, amenzile însumând 2.000 de lei.

Articolul precedent100% TU DECIZI! Eugen Tomac, omul care nu face nimic fără să-l întrebe pe Traian Băsescu
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 27. Starea de urgență, sezonul 2