Primăria municipiului Târgu Secuiesc a achiziţionat recent şapte staţii noi, din lemn, pentru transportul public în comun, până în prezent fiind instalate trei dintre acestea.

Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Primăriei, joi, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei, în care aceştia mai precizează că una dintre staţiile de autobuz recent amenajate a fost deja vandalizată de persoane necunoscute.

Am cumpărat șapte noi stații de autobuz, care nu numai că arată bine din punct de vedere estetic, dar și protejează de ploaie și vânt. Până în prezent, trei au fost instalate, acoperișul fiind asigurat cu material impermeabil. Am fost triști să vedem că noua acoperire a fost distrusă în câteva zile, cineva (sau mai multe persoane) a rupt o parte din acoperișul stației din Tinoasa”, au scris reprezentanţii Primăriei Târgu Secuiesc pe Facebook.

În ultime perioadă municipiul Târgu Secuiesc a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și modernizare.

Pe lângă lucrările de reabilitare a reţelei stradale, şi de modernizare a sistemului de apă și canalizare, la începutul lunii Consiliul local a aprobat mai multe investiții care ar urma să fie realizate în perioada următoare, printre acestea și achiziționarea a două semafoare inteligente pentru care a fost aprobată suma de 400.000 lei.

Acestea ar urma să fie instalate la intersecția dintre străzile György Dózsa și Józsiás Molnár, respectiv la intersecția dintre străzile Torjai și Ady Endre din localitate.

Totdată, Casei de Cultură Vigadó i-a fost alocată suma de 160.000 lei pentru planul de protecție împotriva incendiilor, iar contractul pentru extinderea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Municipal, investiție care se cifrează la peste 10.678.000 lei, a fost semnat la începutul lunii septembrie.

Pe lângă renovara clădirii existente, contractul prevede construirea și dotarea unei noi aripi în care vor funcționa câteva cabinete medicale de specialitate suplimentare.

Articolul precedentVitamina C în sezonul rece – Informații „bine de știut” de la Spitalul Județean Sfântu Gheorghe
Articolul următorPostul Realitatea Plus poate fi urmarit online