Un număr de 48 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 şi alţi 11 suspecţi se află în prezent internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, dintre aceştia, 4 fiind internaţi la Terapie Intensivă în stare critică.

Conducerea unităţii medicale a precizat miercuri, într-o videoconferinţă de presă, că în ultima săptămână au fost externate 54 de persoane, iar 3 dintre pacienţii infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au pierdut lupta cu boala.

Avem în total 11 cazuri suspecte internate în spital, respectiv 48 de cazuri pozitive COVID. Dintre acestea, 39 de pacienţi sunt internaţi la secţia de Boli Infecţioase COVID, niciunul nu este minor. Alte 5 persoane sunt internate la secţia de Chirurgie COVID, dintre care 3 sunt pacienţi din judeţul Covasna, sunt cazuri de chirurgie, şi două sunt cazuri de ortopedie (…) La ATI sunt internate 4 persoane, dintre care unul critic, intubat, şi 3 în stare critică, neintubaţi. Pentru cele 11 persoane suspecte aşteptăm rezultatele testelor în cursul zilei de azi”, a declarat managerul spitalului, Andras-Nagy Robert.

Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, a precizat că 18 dintre pacienţii testaţi pozitiv, care sunt internaţi la secţia de Boli Infecţioase, sunt asimptomatici. Totodată, în ultima săptămână două persoane au fost reinternate după ce starea de sănătate li s-a agravat.

În ceea ce priveşte cele 3 decese înregistrate în ultimele zile, acesta a declarat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 47 de ani care suferea, printre altele, de hipertensiune arterială; o femeie în vârstă de 78 de ani care suferea şi de diabet zaharat, şi un bărbat în vârstă de 68 de ani care avea obezitate şi era dializat.

O altă pacientă în vârstă de 48 de ani, care avea două teste negative pentru COVID-19, însă care suferea de pneumonie bilaterală, a decedat miercuri dimineaţă, aceasta nefiind inclusă în statisticile oficiale.

Conducerea spitalului a mai precizat că de la începutul lunii iulie au fost externate 56 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, asimptomatice, dar și 36 de persoane cu test pozitiv, la cerere.

Articolul precedentDouă refugii montane și un perete de escaladă, pentru Serviciul Salvamont Covasna
Articolul următor22 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, în județul Covasna!