Circa 120 de gospodării din judeţul Covasna au fost grav afectate de viituri în vara acestui an în judeţul Covasna, cu toate acestea doar 37 dintre familiile sinistrate au primit ajutoare de urgență de la stat.

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că ajutoarele de urgenţă acordate familiilor afectate de inundaţii s-au ridicat la 335 mii de lei. Din această sumă, 65 mii de lei au ajuns în satul Lunca Mărcuşului, 10 mii de lei în comuna Chichiş, 140 de mii în satul Băcel, iar 120 de mii lei în comuna Catalina.

Nu se înscriu în situaţia de necesitate sau de risc de excluziune socială, deci nu primesc ajutoare

Acesta a precizat că, deşi numărul gospodăriilor care au înregistrat pagube materiale a fost mult mai mare, în urma anchetelor pe care Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale (AJPIS) le-a efectuat în judeţ, foarte multe familii s-au trezit că nu îndeplinesc condiţiile necesare, pentru că „nu se înscriu în situaţia de necesitate sau de risc de excluziune socială”.

De ce restul nu au beneficiat de ajutoare? am adresat şi noi această întrebare, iar răspunsul a fost: Propunerile de acordare a ajutoarelor de urgenţă sunt analizate la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, iar în cazurile în care se constată că veniturile familiilor, persoanelor singure nu indică situaţii de necesitate, risc de excluziune socială, acestea sunt returnate în vederea efectuării unei reevaluări. S-a constatat că se încadrează în prevederile art. 28, (1) din Legea 416 privind venitul minim garantat, 7 familii sau persoane singure din satul Lunca Mărcuşului, 15 din localitatea Băcel-Chichiş şi 15 din Catalina. Nu se vor mai efectua alte plăţi. Acesta este motivul pe care ni l-au transmis cei de la AJPIS Covasna”, a declarat prefectul Sebastian Cucu, subliniind faptul că atât Comitetul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cât şi Prefectura au competenţe limitate în astfel de cazuri.

Acesta a mai menţionat că a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale demararea unei anchete interne.

 

Articolul precedentParcarea dubelor, interzisă pe timp de noapte la Sfântu Gheorghe
Articolul următorBarul subacvatic de la Dalnic – ideea inedită a unui covăsnean