Una dintre noutăţile ediţiei din acest an a Zilelor Sfântu Gheorghe va fi un eveniment public de promovare a mişcării organizat de 1 Mai la Şugaş Băi.

Organizatorii evenimentelor au anunţat că încearcă să implice toți „activiștii de mișcare” din zonă, așa că ziua va începe cu o alergare din Sfântu Gheorghe spre Şugaş Băi. Vor fi programe de gimnastică de dimineață, ciclism, jogging, drumeții pe potecile montane, alpinism și alte programe de mişcare, dar va avea loc şi spectacolul trialistului Orbán Gabi.

De asemenea, vor avea loc prezentări privind stilul de viață sănătos, dar nu vor fi uitate nici sportul și nutriția, despre care specialişti în domeniu vor oferi sfaturi celor interesaţi.

Toate evenimentele de pe 1 Mai de la Şugaş Băi vor fi gratuite, iar autobuzele vor porni din oră în oră de la 10:00 la 20:00, cu întoarcere tot din oră în oră între 10:30 şi 20:30.

A opta ediţie Outsider Music Fest

Pastorul reformat Makkai Péter organizează în acest an cea de-a opta ediție a festivalului Outsider Music Fest, cu participarea oamenilor cu dizabilităţi sau nevoi speciale, aceasta fiind a patra ediţie în care festivalul este inclus în programul Zilelor Sfântu Gheorghe.

Makkai Péter a atras atenția într-o conferinţă de presă și asupra faptului că printre ansamblurile care vor evolua la ediţia din acest an, există mai multe care merită atenție nu numai pentru că sunt cu dizabilități, ci și pentru că prezintă producții de calitate înaltă.

Marele premiu al Tombolei: vacanţă all-inclusive în Corfu

Patronul Agenției de Turism Sun Travel, Ştefan Joos, a anunţat că agenţia pe care o conduce, şi care începând cu acest an a devenit Christian Tour, va oferi şi în acest an marele premiu al tombolei de la Zilele Sfântu Gheorghe.

Este vorba despre o vacanţă all-inclusive de 7 nopţi pentru două persoane în valoare de peste 1.000 de euro în Insula Corfu – Hotel Memento Kassiopi Resort 4*, cu plecare pe 1 septembrie cu autocarul din Brașov.

Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au prezentat şi programul Scenei Comunităţii, unde în perioada 3-5 mai vor avea loc foarte multe programe pentru toate gusturile şi vârstele. Aici vor avea loc şi o parte dintre concertele Festivalului Outsider Music Fest.

În Piața Sfântul Gheorghe din faţa magazinului Şugaş vor avea loc de asemenea mai multe spectacole şi concerte în perioada 3-5 mai, printre care şi Ansamblul „Junii Covăsneni” din Voinești, Covasna, Corul Bărbătesc din Voinești, Covasna, Ansamblul de muzică și dansuri populare „Cimpoieș” din loc. Manta, Raionul Cahul, Republica Moldova, dar şi un program artistic prezentat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean” din Hunedoara.

Articolul precedentŞeful Direcției Comunitare Sfântu Gheorghe a fost demis în urma unei anchete disciplinare
Articolul următorSistemele de securitate și paza bunurilor verificate de polițiștii covăsneni